La data de 2 martie îi comemorăm eroii

🇷🇴 Ca în fiecare an, la data de 2 martie îi comemorăm și onorăm cu respect și recunoștință pe eroii noștri care au luptat împotriva invaziei ruse în Republica Moldova, în 1992.

Nu, nu a fost niciun fel de război civil și nici conflict armat nu a fost, ci o invazie și un adevărat război moldo-rus, în care Rusia a fost agresorul, iar Republica Moldova victima. Un război ca și cel de astăzi din Ucraina, doar că de dimensiuni mult mai mici.

A fost un război în care Rusia a vrut să ne subjuge și să ne înăbușe spiritul de oameni liberi, care după mult timp de ocupație sovietică și-au trezit, în sfârșit, sentimentul de demnitate națională. Însă datorită bravilor noștri moldoveni, care și-au sacrificat sănătatea, tinerețea, chiar și viața, ocupanții nu au reușit să ne cotropească întreg pământul și sufletele noastre.

Dragi veterani, dragi familii ale celor pe care i-a răpit războiul, vă suntem recunoscători și ne închinăm până la pământ pentru sacrificiul pe care l-ați adus Patriei și oamenilor ei, pentru faptul că astăzi încă mai vorbim liber limba română la noi acasă, pentru că ați arătat lumii întregi cât de curajoși și demni pot fi moldovenii.

Eroii nu mor niciodată!