Moldovenii din nordul țării au o nouă opțiune politică.
Duminică, 12 martie, au fost organizate două ședințe extinse ale adunărilor generale a organizațiilor teritoriale din Raionul Rîșcani și din Municipiul Bălți ale Partidului Național Moldovenesc, la lucrările cărora au luat parte și membrii din conducerea formațiunii.
La ședințele desfășurate, președintele PNM, Dragoș Galbur, a transmis membrilor organizațiilor informația cu privire la faptul că Agenția Servicii Publice a înregistrat Partidul Național Moldovenesc la data de 10 martie în Registrul partidelor din Republica Moldova, felicitând astfel munca depusă de fiecare organizație teritorială și fiecare membru din teritoriu, în procesul de constituire a partidului. În același context, președintele PNM a transmis din nou membrilor partidului cât este de important acest moment, de a reconstitui un partid istoric, care își are rădăcinile încă din anul 1917, care a stat la baza unirii Basarabiei cu România în 1918. Dragoș Galbur a încurajat membrii prezenți la cele două conferințe teritoriale să se implice activ în politică și să-și seteze prioritățile pentru alegerile locale din această toamnă.
Prezenți la ședințe, vicepreședinții formațiunii, Tatiana Codreanu, Sergiu Burlacu și Mihai Burciu, s-au referit la domeniile lor de competență și responsabilitate în cadrul partidului: implicarea tinerilor, femeilor și implicarea politică a fiecărui cetățean în comunitatea din care face parte.
La adunarea generală a Organizației Teritoriale Rîșcani au participat 30 de membri. Pe ordinea de zi a adunării a fost reconfirmarea votului de încredere oferit președintei Cristina Manole-Benea, care a fost susținută unanim de către cei prezenți la ședință.
Cristina Manole- Benea este antreprenoare, fiind absolventă a facultății Asistență Socială și Sociologie a USM.
Secretar general al organizației a fost ales prin vot unanim Ion Benea, profesor de istorie la Gimnaziul ”Gheorghe Rîșcanu”, absolvent a Facultății Istorie și Instruire Juridică la UPS.
Organizația Teritorială a Mun. Bălți și-a ținut lucrările adunării generale cu prezența a 50 de membri, care au susținut prin vot unanim sprijinul oferit inițial președintelui organizației Sergiu Burlacu, Consilier Municipal Bălți, candidat PNM la funcția de primar al municipiului la următoarele alegeri locale.
Sergiu Burlacu, vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc, este specialist în domeniul economic, licențiat în economie, masterand în Drept European la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Adunarea generală a OT Bălți a susținut prin vot unanim candidatura Liliei Stratin la funcția de Secretar general a organizației. Lilia Stratin este profesoară, posesoare a Licenței USARB-Litere, specializată în limba și literatura română și limba și literatura franceză, masterandă în Istoria Epoca Modernă la Universitatea de Stat.
După ședințele celor două organizații teritoriale de duminică, Partidul Național Moldovenesc își continua agenda cu munca în teritoriu pentru a consolida echipele constituite în alte zece raioane și constituirea de alte organizații noi.