Poziția PNM privind Legea Salarizării și reforma fiscală

În ultima perioadă, Partidul Național Moldovenesc a primit numeroase întrebări din partea cetățenilor referitoare la viziunea și soluțiile pe care le propune în legătură cu controversata Lege a salarizării. Din acest motiv, prezentăm public poziția noastră și propunerile pe care le considerăm necesare pentru o reformă echitabilă și sustenabilă.

Sperăm ca actuala guvernare să țină cont, măcar în al doisprezecelea ceas, de aceste argumente și recomandări.

Context

În campania electorală prezidențială din 2024, președinta Maia Sandu promitea că, în al doilea mandat, salariul mediu va ajunge la 20.000–25.000 de lei.

La prima vedere, aceasta pare o inițiativă benefică și așteptată de societate. Există însă un aspect important, mai puțin cunoscut: într-unul dintre clusterele procesului de aderare la Uniunea Europeană există obligația ajustării sistemului de salarizare. Este o cerință importantă, fără de care clusterul respectiv nu poate fi închis.

Solicitarea partenerilor europeni este una firească și benefică. Însă aceiași parteneri nu au cerut niciodată ca salariile să fie majorate prin creșterea TVA la 20%.

Miza Uniunii Europene a fost dezvoltarea economiei Republicii Moldova, nu transferarea poverii asupra cetățenilor. După șase ani de guvernare, însă, rezultatele economice nu confirmă această direcție.

Astfel, a venit timpul pentru PAS să inventeze de urgență o „formulă magică” care le-ar permite să arate partenerilor europeni că sunt gata cu prevederile clusterului cu privire la reforma salarială.

De ceva timp se vehiculează o majorare de +30% la salariile brute. Sună bine, nu? Doar că, în paralel, se pregătește o altă lege, una fiscală, fără implementarea căreia nu va avea loc legea salarizării – este vorba despre aplicarea unui TVA universal de 20%, extins aproape peste toate domeniile: energie, gaze, locuințe, iar alimentele de bază și medicamentele nu sunt excluse din discuție, ci doar „amânate”. Ceea ce se încearcă să se ofere prin față, ni se va lua înapoi prin spate, la fiecare bon fiscal.

Asta nu e reformă. Este un truc contabil ambalat în discurs social.

Cerem unui profesor sau unui medic să se bucure de câteva sute de lei în plus, în timp ce la vârful instituțiilor și companiilor publice există peste 1.250 de angajați cu venituri anuale de peste 1.000.000 de lei. Zeci de mii de lei lunar, pentru funcții în care responsabilitatea reală față de cetățean e aproape zero.

Și mai grav este că majoritatea companiilor de stat conduse de acești oameni sunt ineficiente sau chiar pe pierdere, și totuși indemnizațiile curg, indiferent de rezultat.

Mulți dintre cei care acceptă un loc într-un Consiliu de Administrație o fac pentru prestigiu și o linie frumoasă în CV, nu pentru că au competența necesară în domeniul companiei pe care o "administrează". Iau bani indiferent dacă instituția e pe profit sau pe pierdere – fără nicio legătură cu vreo logică economică sau morală.

Deciziile lor – sau lipsa lor de decizii competente – determină direct dacă acele companii supraviețuiesc sau nu. Și totuși, răspunderea lor financiară e zero.

Propunerile PNM: 

Am construit un model alternativ de majorare salarială – scărită, nu uniformă:

• +30% la salariul minim (6.300 lei)

• Procent în scădere progresivă pe măsură ce salariul crește

• 0% peste plafonul de 17.400 lei (salariul mediu pe economie)

Bani reali, direcționați spre cei care chiar au nevoie – nu o majorare generală recuperată imediat prin TVA.

Și, pentru că echitatea nu se oprește la salariile mici, propunem și:

1. Un funcționar/reprezentant al statului – maximum 1 Consiliu de Administrație, nu mai multe în paralel.

2. Salariile membrilor Consiliilor de Administrație să fie plafonate prin lege la maximum 2 salarii medii pe economie (~34.800 lei/lună).

3. Orice salariu public de peste 100.000 lei/lună, plafonat la maximum 5 salarii medii pe economie (~87.000 lei/lună).

4. Indemnizațiile membrilor Consiliilor de Administrație să fie condiționate de profit: dacă instituția respectivă nu înregistrează profit, nu se plătește nicio indemnizație. Punct. Răspunderea trebuie să fie personală, nu doar onorifică.

Nu poți cere cetățeanului să plătească TVA la tot ce cumpără, în timp ce la vârf se împart bani publici fără nicio legătură cu performanța. E timpul ca responsabilitatea să coste și pentru cei de sus, nu doar pentru cetățeanul de rând.

5. Pensionarii care au atins vârsta onorabilă și continuă să-și păstreze dreptul de a ocupa o funcție publică – mulți dintre acești oameni nu o fac din plăcere, dar din strictă necesitate de a-și asigura propria întreținere. Însă cei care au atins vârsta de pensionare și continuă să activeze în sistemul public ar trebui limitați în a ocupa funcții publice de conducere. Cu părere de rău, actualele prevederi în acest sens din Codul Muncii nu sunt respectate, iar după câte am aflat în ultimele săptămâni, chiar în cadrul Ministerului Finanțelor sunt angajați care ridică pensii anuale de sute de mii și au salarii de milioane!

În acest video, președinteșe PNM, Dragoș Galbur a adus explicații cu exemple reale la această inițiativă controversată a guvernării.

Iată formula magică pe care vor s-o implementeze și despre care nu ne-au întrebat: vrem noi așa majorări, care în realitate nu reprezintă o majorare, dar mai degrabă o bătaie de joc la adresa celor mai vulnerabile pături sociale.

Această majorare de 30% reprezintă în medie 10-15%, iar majorarea TVA-ului cu 20% va rezulta într-o pierdere de minimum 5-10% a puterii de cumpărare a cetățeanului. Și aici vreau să vin cu două teorii fundamentale din economie:

Legea psihologică fundamentală a lui Keynes (legea consumului)

Aceasta presupune că, pe măsură ce venitul crește, consumul crește și el – dar nu proporțional. Cetățenii „îmbătați” de ideea că au primit o majorare la salariu încep să cheltuie mai mult în valoare absolută, însă economisesc o pondere tot mai mare din venit.

Deci valoarea medie marginală de a cheltui rămâne pozitivă (mereu cheltuiești mai mult la venit mai mare), ceea ce ar însemna că, la o majorare de 1.000 de lei, cetățeanul influențat psihologic de majorarea salariului cheltuie intuitiv 1.500 de lei.

Efectul Veblen (consumul ostentativ)

Această teorie se referă la stimularea de cheltuieli suplimentare – de status, lux, lifestyle – conform căreia oamenii își ajustează consumul în funcție de venitul celor din jur, nu doar de nevoile proprii, ceea ce duce la „lifestyle inflation”: cheltuiesc tot mai mult pe măsură ce câștigă mai mult, uneori chiar mai repede decât crește venitul.

În concluzie.

Credeți că cei care se ocupă de implementarea acestor legi controversate cu salarizarea și TVA-ul de 20% cunosc aceste aspecte? Vă asigur că nici n-au auzit de ele, de aici și istoricul acestui proiect de lege, scris de un cetățean care trăiește bine-mersi în Dubai și hotărăște soarta unei țări cu o rată a sărăciei de peste 31%.

Implementarea acestor legi, pe termen lung, va genera un șir colosal de probleme și, fără îndoială, rata sărăciei va depăși 40% în următoarele 12 luni.

Iar această schemă este frumos ambalată doar pentru a avea bani la buget pentru plățile creditelor și pentru salariile verișoarelor, dar și pentru a arăta partenerilor europeni că au implementat toate cerințele pentru toate clusterele de aderare europeană.